Franz Shubert- compozitor romantic austriac

Biografie

Franz Peter Schubert (n. 31 ianuarie 1797,  Alsergrund, Viena - d. 19 noiembrie 1828, Viena) a fost un compozitor romantic austriac.
Datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu liedul.
 În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.

• Creatii

Schubert a fost remarcabil de prolific, compunând peste 1500 de lucrări în scurta sa carieră. Stilul său compozițional a progresat rapid în scurta sa viață. Cel mai mare număr de lucrări sunt scrise pentru voce și pian (peste 600). El a compus, de asemenea un număr considerabil de lucrări pentru două sau mai multe voci, coruri și cantate. A compus 8 uverturi orchestrale și 7 simfonii, pe lângă fragmente ale altor 6. Deși nu a compus nici un concert, a scris 3 lucrări concertante pentru vioară și orchestră. A compus un număr mare de compoziții pentru pian solo, 14 sonate, numeroase variațiuni și diverse dansuri, dar și lucrări pentru două piane. Deține peste 50 de lucrări camerale, incluzând unele lucrări fragmentate. În repertoriul de muzică sacră și-a adus contribuția cu 7 mise, un oratoriu și un recviem, printre alte părți de misă și numeroase compoziții mai mici. A finalizat doar 7 din cele 20 de lucrări scenice pe care și-i le-a propus.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Schubert

Robert Shumann-unul dintre fruntasii romantismului german

Robert Schumann (n. 8 iunie 1810 – d. 29 iulie 1856) a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX. Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei.

Biografie

La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a și contribuit la un volum editat de către tatăl său cu titlul "Portrete ale bărbaților celebri". Aflat încă în școală la Zwickau, citea, în afară de Friedrich Schiller și Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron și autorii greci de tragedii. Însă cea mai mare, dar și cea mai îndelungă influență literară exercitată asupra sa, a fost fără îndoială cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidentă în romanele sale din tinerețe, "Juniusabende" și "Selene", dintre care primul a fost completat în 1826.
În 1828 părăsește școala și după un turneu, unde îl întâlnește pe Heinrich Heine la Munchen, merge la Leipzig pentru a studia dreptul. Interesul său în muzică a fost stimulat în timpul copilăriei, auzind interpretarea lui Ignaz Moscheles la Carlsbad, iar în 1827 entuziasmul său a crescut ascultând lucrările lui Franz Schubert și Felix Mendelssohn. Însă tatăl său, care încurajase aspirațiile muzicale ale copilului, murise în 1826, iar atât mama sa, cât și tutorele său, dezaprobau o carieră muzicală pentru el.
Problema părea să se fi soluționat considerând intenția exprimată a lui Schumann de a studia dreptul, însă atât la Leipzig, dar și la Heidelberg, unde a mers în 1829, neglijează dreptul în favoarea filozofiei, iar "copilul Naturii" pur și simplu a început să compună.
           
            Compozitii la pian

• Op. 1, Variații ale numelui "Abegg" (1830)
• Op. 2, Papillons, (1829—1831)
• Op. 3, Exerciții după metoda lui Paganini pentru Capricii
• Op. 4, Intermezzi (1832)
• Op. 5, Impromptus [pe o tema a Clarei Wieck] (1833)
• Op. 6, Davidsbündlertänze (1837)
• Op. 7, Toccata (1832)
• Op. 8, Allegro în B minor (1831)
• Op. 9, Carnaval (1834—1835)
• Op. 10, 6 Studii de Concert pe baza Capricii lui Paganini (1833)
• Op. 11, Sonata No. 1 in F-sharp minor (1835)
• Op. 12, Fantasiestücke (1837)

           Melodii si Lucrari pentru cor

• Op. 24, "Liederkreis" (Heine), nouă melodii
• Op. 25, "Myrthen", douăzeci și șase de melodii (4 cărți) (1840)
• Op. 29, 3 Gedichte (op. 29)
• Op. 39, "Liederkreis" (Eichendorff), douăsprezece melodii(1840)

               Orchestra

• Op. 38, Symphony No. 1 in B flat, "Spring", (1841)
• Op. 61, Symphony No. 2 in C (1845-46)
• Op. 97, Symphony No. 3 in E flat, "Rhenish" (1850)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Schumann


 

Giuseppe Verdi- compozitor romantic italian

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole Franța – d. 27 ianuarie 1901, Milano, Regatul Italiei) a fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.

Biografie

 Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio.

  Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco.

 Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia.În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem.După ce în 1897

moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.

     Compozitii:

• Oberto, conte di San Bonifacio, Teatro alla Scala - Milano, 17 noiembrie 1839
• Un giorno di regno, Teatro alla Scala - Milano, 15 septembrie 1840
• Nabucco, Teatro alla Scala - Milano, 9 martie 1842
• I Lombardi alla prima crociata, Teatro alla Scala - Milano, 11 februarie 1843
• Ernani, Teatro La Fenice - Veneția, 9 martie 1844
• I due Foscari, Teatro Argentina - Roma, 3 noiembrie 1844
• Giovanna d'Arco, Teatro alla Scala - Milano, 15 februarie 1845
• Alzira, Teatro San Carlo - Neapole, 12 august 1845
• Attila, Teatro La Fenice - Veneția, 17 martie 1846
• Macbeth, Teatro La Pergola - Florența, 14 martie 1847
• I masnadieri, Her Majesty's Theatre - Londra, 22 iulie 1847
• Jérusalem, L'Opéra de Paris, 22 noiembrie 1847)
• Il corsaro, Teatro Grande - Trieste, 25 octombrie 1848
• La battaglia di Legnano, Teatro Argentina - Roma, 27 ianuarie 1848
• Luisa Miller, Teatro San Carlo - Neapole, 8 decembrie 1849
• Stiffelio, Teatro Grande - Trieste, 16 noiembrie 1850
• Rigoletto, Teatro La Fenice - Veneția, 11 martie 1851
• Il Trovatore, Teatro Apollo - Roma, 19 ianuarie 1853
• La Traviata, Teatro La Fenice - Veneția, 6 martie 1853
• I vespri siciliani ("Vecerniile siciliene"), L'Opéra de Paris, 13 iunie 1855
• Simon Boccanegra, Teatro La Fenice - Veneția, 12 martie 1857
• Aroldo, Teatro Nuovo - Rimini, 16 august 1857
• Un ballo in maschera, Teatro Apollo - Roma, 17 februarie 1859
• La forza del destino ("Forța destinului"), Teatrul Imperial - Sankt Petersburg, 10 noiembrie 1862
• Don Carlos, L'Opéra de Paris, 11 martie 1867
• Aida, Teatrul de Operă - Cairo, 24 decembrie 1871
• Otello, Teatro alla Scala - Milano, 5 februarie 1887
• Falstaff, Teatro alla Scala - Milano, 9 februarie 1893  

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi

 

 

Generalitati despre romantism

Prezentare generala

Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Își face cel mai simțită prezența în artele vizuale, literatură și muzică, dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale. Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania și în Anglia

Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special literatura și muzica. 

  In linii mari se poate considera ca stilul romantic in muzica debuteaza in al doilea deceniu al secolului XIX, in jurul anilor 1815-1820. Unele trasaturi romantice se identifica deja in creatia lui Ludwig van Beethoven, iar primul compozitor a carui muzica invedereaza pe deplin caracteristicile noului stil este Franz Schubert.

Deși termenul de „romantism”, se aplică atunci când vorbim de muzică în perioada aproximativ de la 1820 până în jurul anului 1900, aplicarea contemporană a termenului de „romantic” pentru muzică, nu coincide cu această interpretare modernă. În 1810 E.T.A. Hoffmann i-a numit pe Mozart, Haydn și Beethoven cei trei „compozitori romantici” și Ludwig Spohr a folosit termenul de „bun stil romantic” pentru părți din Simfonia a V-a a lui Beethoven.

Principali reprezentanți ai romantismului în muzică:

•  Giuseppe Verdi

• Franz Shuber

•   Robert Schumann, romantism poetic

•  Johannes Brahms

• Frédéric Chopin

•  Hector Berlioz

• Carl Maria von Weber

•  Franz Liszt

•   Richard Wagner

·         https://ro.wikipedia.org/wiki/Romantism